Potrivit Domnului Dr. Andrei Manu-Marin, medic primar urolog, doctor în științe medicale, specialist în neuro-urologie la Centrul de Urologie Funcțională EVOMED, până în momentul de față au fost realizate două studii care evaluează impactul incontinenței în România.

Primul dintre acestea, realizat de Dr. Manu-Marin, împreună cu Prof. Dr. Nicolae Calomfirescu, a evaluat prevalența incontinenței la femeile active (angajate) din România. Dintre acestea, 10% aveau pierderi involuntare de urină, rar zilnice, majoritatea  manifestând episoade întâmplătoare, săptămânale. Cu toate acestea, femeile care aveau pierderi de urină, indiferent de frecvența acestor episoade , afirmau faptul că acest lucru este îngrozitor,  și că le afectează major calitatea vieții.

“Mai există un studiu inițiat în cadrul unei campanii care promova către forurile competente decontarea acelor absorbante folosite în cazul incontinenței. În studiu au fost evaluate și costurile. Costurile sunt importante, fiind costuri permanente. În România, aceste costuri nu sunt compensate. Există aici o diferență de gen (bărbați/femei). La bărbați există un condom care poate fi aplicat și care colectează urina, cu rol de absorbant. În schimb, pentru femei nu este compensat nimic și nu există nimic care să o protejeze la pierderile de urină, chiar dacă metode de tratament există, dar nu absorbante/colectoare de urină. Astfel, femeia nu are nimic compensat pentru această situație neplăcută”, explică Dr. Manu-Marin într-un amplu interviu acordat portalului Incontinenta.ro.

Potrivit acestuia, pe lângă costuri, trebuie luat în calcul și impactul social al incontinenței, care duce la retragerea din activitate pentru că orice dizabilitate îl face pe om să renunțe la activități sociale sau fizice.

“Pierderea de urină se însoțește de acea senzație neplăcută de umezeală dar și de mirosul specific care o face pe persoana respectivă să nu mai aibă contact cu alți oameni. În plus, pacientul va fi mereu preocupat să caute toalete în preajmă, mai ales în cazul persoanelor cu incontinență imperioasă, de urgență. Persoanele cu pierderi de urină au deasemenea grijă să nu iasă în frig, să nu consume anumite alimente lichide diuretice, ca de exemplu cafeaua”, explică medicul.

Dacă însă este vorba de o incontinență de efort, pacienta are grijă să nu facă anumite eforturi, cum ar fi practicarea unui sport dar și urcarea unor trepte înalte într-un autobuz; pierderile acestea pot apărea și la tuse, strănut, râs. Cum aceste pierderi de urină sunt vizibile, este cu atât mai neplăcut și asta arată că incontinența nu este o dizabilitate peste care să poți trece sau să o poți compensa, ca în cazul altor dizabilități.

“Pentru incontinența de efort, există un dispozitiv nou, foarte util persoanelor tinere”. În ceea ce privește managementul celor două tipuri de incontinență, Dr. Manu-Marin vede atât soluții comune, cât și diferite.

Pentru incontinența cu imperiozitate pot exista medicamente, pentru incontinența de efort însă nu există tratament medicamentos. Deși a existat inițial un medicament studiat și înregistrat, acesta nu a fost de ajutor, având reacții adverse. Împreună cu aceste metode de management a pierderii de urină, trebuie introduse și la noi în țară, metode de reabilitare a urinării, de antrenament al perineului, de reantrenare a micțiunii. Rezumând, ar fi o readaptare a activității și a felului în care îți controlezi senzațiile la noua condiție. Piesa centrală este învățarea controlului mușchilor perineali. Aceștia sunt niște mușchi pe care în mod normal, nu îi simți sau  nu ești conștient de activitatea lor, așa cum nu ești conștient nici de activitatea mușchilor gambelor în timpul mersului, de exemplu. Reconștientizând contracția lor, poți să înveți să-i folosești, să-i contracți în momentele când simți și intuiești că va fi un moment neplăcut legat de pierderile urinare. Exersându-i, poți avea un tonus mai bun al acestor mușchi, pentru a-ți oferi o siguranță permanentă în timpul zilei și să simți că poți controla senzația de a urina și pierderea acesteia. Aceasta ar fi prima etapă de management și diagnostic al incontinenței urinare”, detaliază Dr. Manu-Marin, care este membru al Comisiei de Promovare a Neurourologiei din cadrul Societății Internaționale de Continență.

Acesta menționează că, pentru incontinența de efort, pentru care nu există medicamente, există de dată recentă un dispozitiv care poate fi introdus în vagin, cu efect în controlul sfincterului uretral. În acest mod sunt împiedicate pierderile urinare la efort.

“Dispozitivul este util mai ales pentru persoanele mai tinere. Acestea vin mai puțin la medic și întreabă despre incontinență. Chiar dacă în anumite condiții (sport, alergare, etc) pierd puțină urină, nu se adresează medicului.

În general, pacienta care vine la medic, este o pacientă vârstnică, care a născut, care face conexiunea între aceste două situații și știe că nașterea poate să îi afecteze tonusul perineului și atunci are un motiv să se ducă la medic.

O persoană tânără poate nu găsește acest motiv, nu știe să se ducă la medic, i se pare ceva neobișnuit și poate că se gândește că dacă se va duce la medic, nu va fi ascultată corespunzător.

Aceste persoane și aceste situații neplăcute există, și pentru ele există un dispozitiv”.  

Programe de gimnastică perineală pentru persoanele tinere

Dr. Andrei Manu-Marin susține că în țările din vest, există chiar și programe de gimnastică perineală pentru persoanele tinere. “Și vorbim despre persoanele tinere pentru că am participat la un astfel de program, și la sfârșit, văzând ce exerciții propune persoana respectivă, am întrebat cum poate o persoană în vârstă să facă asemenea exerciții complicate, și mi s-a răspuns că acele exerciții sunt doar pentru pacientele tinere care pierd urină atunci când se duc la antrenamentul de karate. 

Nu am văzut la noi o asemenea pacientă care să vină să mă întrebe de o pierdere de urină la un antrenament fizic intens dar între timp numărul acestor persoane care fac sport și antrenament intens a crescut și probabil că există și pierderi de urină, căci nu văd de ce populația din vest să fie diferită de populația din est, din punct de vedere fizic. Consider că ar trebui popularizat faptul că aceste pierderi de urină se întâmplă, că acest lucru are o soluție, în afară de purtarea doar a unui tampon. Se poate spune că standardul până cu ceva ani în urmă, era că incontinența urinară la femei trebuie să aibă o soluție chirurgicală, pentru că exista doar medicina din spital, pentru că nu existau kinetoterapeuți și fizioterapeuți care să se ocupe de reeducarea perineului. Nici acum nu prea există, însă acești profesioniști încep să apară. Ca urmare, pe măsură ce acest lucru se abordează și în privat, probabil că vorbindu-se pacientelor din partea mai multor cadre medicale, despre existența acestor soluții, și deschiderea pacientelor către soluțiile de reabilitare va fi alta.”

Dr. Manu-Marin militează pentru promovarea mai puternică a faptului că reabilitarea perineală este posibilă și că există dispozitive utile pentru așa ceva. “Din experiență, atunci când îi spui unui pacient despre un lucru nou, la care progresele sunt lente și că studiile clinice au dovedit că în 6 luni va fi mai bine, e puțin convins să urmeze ceva despre care nimeni nu i-a mai spus. De aceea ar fi util ca acest gen de informații să ajungă mai ușor la paciente, din cât mai multe medii: medical, presă, internet.

Incontinența urinară la efort: diagnostic și tratament

Incontinența urinară la efort are un diagnostic relativ simplu: o observi la efort. Îți spune pacienta că are pierdere la efort și poți să-i faci un examen clinic, cu vezica plină, o pui să tușească și apoi observi că pierde când tușeste, o picătură sau mai multe. Întotdeauna există cauze determinante sau asociate care trebuie eliminate, cum ar fi existența altor afecțiuni concomitente. Pentru aceasta, pacienta trebuie să facă un sumar de urină pentru a elimina varianta unor germeni în urină, eventual și o testare a glicemiei este importantă, pentru a depista un diabet care poate predispune la urinări mai dese și la tulburări urinare. Recomandată ar fi și o ecografie, pentru a elimina bănuiala unor afecțiuni în zonă, care să apese pe vezica urinară, de exemplu un chist de ovar“, detaliază Dr. Manu-Marin.

Dacă se dovedește incontinența la tuse, atunci înseamnă că diagnosticul este clar, însă concomitent se face și un diagnostic al stării perineului – dacă nu există un prolaps, care este tonusul mușchilor perineali. Astfel se și începe și reeducarea perineului și a urinării. Tot în cadrul procedurilor de  diagnostic, este folositor ca pacienta să-și urmărească 2 zile volumele urinate, să își noteze ora și cât a urinat în acele 2 zile, pentru că de aici apar multe recomandări: să nu bea lichide prea mult în anumite perioade  ale zilei, să se ducă mai devreme la toaletă dacă, de exemplu, se constată că o pacientă are pierderi doar înaintea unor urinări cu vezica foarte plină (600 de ml). Diagnosticul constă în colectarea tuturor acestor elemente care sunt apoi discutate cu pacienta pentru ca apoi să se poată trece la învățarea pacientei și oferirea sfaturilor, cât să bea și când să se ducă la toaletă, ce anume să facă cu perineul când dorește să se abțină, ulterior, urmând indicațiile terapeutului cu privire la exercițiile perineale, și eventual, dacă i se potrivește soluția, să folosească dispozitivul acesta vaginal, sau dacă este vorba despre o frecvență crescută a urinării, să folosească un medicament, să îi zicem, calmant vezical. “

Există un traseu al pacientelor între medicul de familie și medicul urolog?

“Strict pentru incontinența urinară de stres, pacientele ajung direct la mine sau le vede un ginecolog, mai puțin medicul de familie. Puține au fost cazurile de incontinență de stres trimise de medicul de familie; majoritatea pacientelor trimise de medicul de familie sunt acele cazuri de incontinență cu imperiozitate, adică cele care urinează des sau noaptea, acestea fiind motivele pentru care se plâng medicului de familie, mai puțin de pierderile de urină la efort.

Legat de incontinența urinară de stres, nu sunt încă lămurit cum se informează pacientele când se confruntă cu această problemă.

Părerea mea este că primul medic la care merg, este ginecologul, pentru că în timpul examenului ginecologic, li se oferă informația dacă există sau nu o ruptură de perineu. Acest termen este vag, și poate fi un factor de confuzie, care nu precizează cauza incontinenței.“  

Este utilă consilierea psihologică?

“Da, ar fi utilă consilierea psihologică, pentru că sunt paciente care resimt incontinența ca pe un stigmat și nu mă refer la cele care pierd urină în timpul unei activități fizice de recreere, ci la cele care pierd mult, în diferite condiții, la serviciu, în familie și simt că toată viața lor este dată peste cap și atunci, concomitent cu abordarea acestei probleme, ar ajuta și consilierea psihologică pentru o persoană care își restrânge sau retrage activitățile sociale.

Mai afectate psihologic sunt acele paciente care urinează des sau au dureri, cum ar fi în cazul unei vezici dureroase cronice, când apare și anxietatea legată de dureri și insomnia.

La incontinența urinară prin imperiozitate, sunt persoane care dezvoltă o anxietate iar aceasta trebuie rezolvată, mai ales că poate întreține și simptomele la un moment dat: anxietatea o face să stea cu gândul la toaletă si, chiar dacă s-a rezolvat problema, tot se duce preventiv”, conchide Dr. Andrei Manu-Marin.